Slătineanul Florin Jianu a fost ales vicepreşedinte al Uniunii Europene a IMM-urilor

Date:

Share post:

Florin Jianu, fost ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi singurul ministru din cabinetul Sorin Grindeanu, care şi-a depus demisia de onoare din cauza aprobării OUG 13 de modificare a codurilor penale, a fost ales vicepreşedinte al Uniunii Europene a IMM-urilor, SMEunited, cea mai puternică organizaţie de IMM-uri din Europa.

Florin Jianu este din iunie 2017 preşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Marţi, 3 decembrie, au avut loc la Bruxelles alegerile pentru conducerea organizaţiei SMEunited.

În urma alegerii prin unanimitate de voturi, Florin Jianu se alătură şi anul acesta bordului SMEunited compus din vicepreşedinţi din Austria, Suedia, Franţa, Germania, Italia etc, membri ai celor mai importante organizaţii de IMM-uri din Europa, în activitatea de susţinere a mediului antreprenorial la nivel european şi de trasare a principalelor direcţii de acţiune în acest sens.

Consiliul IMM-urilor din România (CNIPMMR), singura organizaţie patronală din România membră SMEunited, a fost reprezentată de preşedintele Florin Jianu care, în discursul său, a subliniat importanţa colaborării internaţionale şi asocierii patronale în oferirea suportului în fundamentarea unor teme europene şi generarea unor subiecte şi politici pro-active menite să vină în sprijinul IMM-urilor.

SMEunited este cea mai importantă organizaţie a IMM-urilor din Europa ce reprezintă la nivel european interesele IMM-urilor. Având 70 de organizaţii membre din 30 de state, SMEunited reprezintă confederaţiile naţionale de meserii şi IMM-uri, organizaţii europene pentru IMM-uri şi membri asociaţi, vorbind în numele celor 24 de milioane de IMM-uri din Europa care angajează aproape 95 de milioane de oameni. SMEunited stabileşte politici pentru IMM-uri la nivel european.

Sursa: bursa.ro

spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...