Slatina: O șoferiță a lovit două mașini parcate regulamentar

Date:

Share post:

În această dimineață, la intersecția străzii Cuza Vodă cu strada Văilor, din Slatina, o șoferiță în vârstă de 18 ani a lovit două mașini parcate regulamentar. În urma evenimentului, tânăra s-a ales cu o amendă în valoare de 870 de lei și cu permisul de conducere suspendat pentru 60 de zile.

Din primele verificări, polițiștii au constatat că în eveniment au fost implicate trei autovehicule, respectiv un autoturism condus de o tânără, în vârstă de 18 ani, din municipiul Slatina și două autoturisme ce se aflau parcate regulamentar.

În urma evenimentului rutier, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.

Tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.” a transmis IPJ Olt.

Polițiștii au întocmit actele de constatare a evenimentului și au eliberat autorizațiile de reparație pentru autovehiculele implicate în eveniment.

Tânăra a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 870 de lei, iar, ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 60 de zile, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare, cu drept de circulație 15 zile.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...