Primarii olteni, obligați să renunțe la proiectele finanțate prin PNDL

Date:

Share post:

Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), prin care Oltul ar urma să beneficieze de investiții în valoare de zeci de milioane de euro, tulbură bugetele primăriilor. Edilii olteni au rămas fără bani de salarii, după ce, spun ei, au fost nevoiți să achite avize și acorduri necesare derulării proiectelor.

Mai multe primării din Olt au ajuns la fundul sacului. Creşterile salariale din ultimele luni  și cheltuielile generate de proiectele prin  PNDL au lăsat primăriile fără bani. Șefii administrațiilor publice locale susțin că și termenul limită pentru depunerea documentațiilor i-a bulversat, deoarece data a fost modificată. În această situație, există riscul ca primăriile să intre în imposibilitatea de a mai plăti salariile angajaților. Cei mai mulţi primari spun că au rămas descoperiţi pentru ultima lună şi sunt convinşi că vor fi nevoiţi să apeleze la rectificări bugetare, adică să ia din unele domenii de activitate şi să pună la salarii.

Primarii se bucură pe de o parte că vor primi bani pentru proiectele pe care vor să le implementeze în localitățile la conducerea cărora se află,  însă plâng pe altă parte după rectificarea promisă pentru că nu mai au bani pentru depunerea documentației acestor proiecte. „S-a ajuns în această situație din cauza proiectelor aprobate prin PNDL. Prima dată de depunere a documentelor a fost 30 noiembrie și apoi s-a revenit la 30 octombrie. Nu am fost pregătiți să avem sumele pentru proiecte și avize. Am făcut rectificare de buget și am alocat bani pentru aceste proiecte ca să le putem implementa după aceea. În lipsa unei rectificări bugetare se va intra  în anul 2018 cu goluri mari în ceea ce privește neacordarea drepturilor salariale. Vom fi în sitiația în care plătim obligațiile către stat pentru salarii, dar nu plătim drepturile salariale. Se pune chiar și problema renunțării la unele proiecte”, a declarat un edil oltean.

Situația este grea în majoritatea primăriilor din județ, unde edilii taie dintr-o parte să pună în alta și cu toții așteaptă o rectificare bugetară de la Guvern. În lipsa unei soluții de la Guvern, a unei rectificări, primarii vor fi obligați să renunțe chiar și la unele proiecte importante pentru dezvoltarea comunităților locale.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...