Sisteme de alimentare cu apă în trei localități oltene

Date:

Share post:

Trei localități oltene vor beneficia de fonduri pentru reabilitarea, înființarea sau extinderea rețelelor de apă. Investițiile vor fi realizate în cadrul subprogramului ”Fose septice, microstații de epurare și sisteme de alimentare cu apă”.
”Lista-sinteză a obiectivelor de investiții din cadrul subprogramului ”Fose septice, microstații de epurare și sisteme de alimentare cu apă”, derulat de Compania Națională de Investiții. În urma verificării documentațiilor depuse de solicitanți, în listă au fost incluse 128 de obiective care îndeplinesc toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții ”C.N.I.” – S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002, cu modificările și completările ulterioare”, au anunțat reprezentanții MLPDA.

Investiții pe CNI vor fi făcute în Balș (înființare rețea de alimentare cu apă pe străzile Măinești și Spineni), Tia Mare (extindere rețelea de apă vor și branșare) și Redea (extindere rețea de alimentare cu apă).

spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...