Sindicaliştii Sanitas Olt anunţă proteste în capitală

Date:

Share post:

Membrii Federaţiei Sanitas au stabilit un calendar al protestelor, care vor începe pe data de 6 martie şi vor culmina pe 3 aprilie, când se va organiza un miting de amploare în Bucureşti. Sindicaliştii din Sănătate spun că Legea Salarizării, adoptată în 2017, a dus la pierderi din venituri. La viitoarele proteste vor lua parte și sindicaliștii Sanitas din Olt.

La nivel naţional, s-a făcut o analiză şi sunt multe spitale din ţară care au înregistrat pierderi de venituri. Ordonanţa 114 a venit şi ne-a introdus în procentul de 30 la sută indemnizaţia de hrană şi sporul pentru zilele libere, nelucrătoare. Introducând sumele în procentul de 30 la sută pe ordonator principal de credite, foarte multe spitale nu s-au mai încadrat şi a fost nevoie să scadă sporurile de pe secţii. Mulţi dintre colegii noştri, inclusiv asistenţii medicali, au înregistrat pierderi de venituri. Marţi, a fost doar o victorie de etapă, în sensul că prin ordonanţă de urgenţă, în şedinţa de Guvern, indemnizaţia de hrană s-a scos din procentul de 30 la sută, dar din analiza pe care am făcut-o nu este suficient. Trebuie să fie scos şi sporul de continuitate”, a precizat Liderul Sanitas Olt, Roxana Dumitrescu.

Astfel, Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS a hotărât să înceapă organizarea de acţiuni sindicale revendicative după următorul program:

06.03.2019 – Pichetarea Ministerului Finanţelor Publice;

13.03.2019 – Pichetarea Ministerului Sănătăţii;

20.03.2019 – Pichetarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale;

03.04.2019 – Miting în Bucureşti.

spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...