Senatorul Siminica Mirea, interpelare către Ministrul Dezvoltării pe tema Sălii Polivalente din Slatina

Date:

Share post:

Senatorul PSD Siminica Mirea i-a adresat o întrebare Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, pe tema proiectului Sălii Polivalente din Slatina. În prezent, stadiul lucrării este de „şantier”:
”Am adresat o întrebare domnului Attila-Zoltán Cseke, ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. În subordinea acestui minister funcţionează Compania Națională de Investiții SA. Instituţie care are în desfăşurare un proiect vital pentru viaţa sportivă, şi nu numai, a Municipiului Slatina.
Momentan, stadiul lucrării este de „şantier”. Şantier cu lucrări care au stagnat.
Obiectivul «Sală de Sport Mulțifuncțională cu 3.000 de locuri – structură preluată», proiect realizat prin Compania Națională de Investiții „CNI” SA., a fost proiectat în anul 2010, pentru o capacitate de trei mii de locuri. În anul 2011, autoritatea locală a atribuit contractul de lucrări, în vederea realizării Sălii, sub titulatura de „Sală Polivalentă”, iar la sfârșitul lui 2011, lucrările au fost sistate din lipsă de fonduri. În acel moment erau executate numai lucrări aferente infrastructurii (rezistență și instalație). Autoritatea locală a solicitat CNI introducerea în programul „săli de sport”, conform legislației în vigoare. Ulterior, în 2014, Consiliul Local Slatina a aprobat predarea construcției și a terenului aferent către CNI, pe durata realizării investiției. Construcția are o desfășurare, într-un corp principal, cu o arie de 11.489,62 mp.
Compania Națională de Investiții a recepționat și administrat o bună perioadă de timp șantierul proiectului, prin susținerea finanțării de la bugetul de stat.
Antreprenorul desemnat de către CNI se află în imposibilitatea de a continua execuția. Chiar și în această situație, necesitatea continuării lucrărilor este obiectivă. Slatina are numeroase proiecte publice sportive, de anvergură națională, cum ar fi: handbal, atletism, baschet, volei, tenis de masă, tenis de câmp, judo…
Din păcate, stadiul fizic al lucrărilor duce, în prezent, chiar la degradarea celor deja executate, prin lipsă de continuitate, prin neefectuarea etapelor fizice de montare a șarpantei.
Considerând necesară implicarea ministrului în deblocarea lucrărilor la acest obiectiv, am formulat următoare întrebare, aşteptând un răspuns edificator şi constructiv:
„Care este stadiul fizic al lucrărilor la Sala de Sport Multifuncțională din municipiul Slatina, județul Olt? Când va fi recepționată investiția?”
Aştept cu mare interes răspunsul, pentru că slătinenii merită să intre în rând cu muncipiile reşedinţă de judeţ, care au astfel de edificii.” a declarat parlamentarul.

1 COMENTARIU

  1. dna senator traseista,despre restul oltului ca judet de ce nu spuneti nimic? despre saracia promovata de actualii dvs colegi de la psd de ce nu amintiti? va spun eu de ce ;ptr ca va bazati mereu pe votul celor slabi din judet

Comentariile sunt închise.

spot_img

Related articles

Olt: Traficul rutier se desfășoară în condiții dificile din cauza ceții

Ceața densă afectează luni dimineață drumurile din jumătate din țară, vizibilitatea coborând sub 50 de metri în multe zone, iar traficul...

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...