„Sărbătoarea Rozelor” – a XXI-a ediţie, la Oporelu

Date:

Share post:

La Oporelu, „Sărbătoarea Rozelor” este o tradiţie respectată cu sfinţenie: nu degeaba ea este programată să se desfăşoare într-o zi sfântă – în Duminica Rusaliilor, Ziua Pogorârii Sfântului Duh. Iubită şi aşteptată de toţi fiii satelor componente, „Sărbătoarea Rozelor” din comuna Oporelu a ajuns la cea de-a XXI-a ediţie. Încă de dimineaţă, o mulţime de oameni a început să inunde platoul din curtea Primăriei. Printre participanţi, primarul Valerin Burciu nu mai prididea să observe totul şi să intervină acolo unde i se părea că organizarea nu este ireproşabilă. Se vedea bine că are emoţii, dar acestea i-au fost spulberate treptat odată cu începerea spectacolului extraordinar dedicat locuitorilor comunei.

Atmosfera de sărbătoare a fost realmente ridicată până în slăvile cerului de evoluţia entuziasmantă a ansamblurilor folclorice invitate. Printre acestea, aş menţiona încă o dată ansamblul format de copiii din Poboru, conduşi de acelaşi inimos primar, Iulian Bărăscu. De asemenea, grupul vocal din Slatina, condus de soprana Maria Silinescu – o voce magnifică pe care, ascultând-o, nu poţi să nu începi să pluteşti pe aripile extazului. O artistă desăvârşită, care, după recital, nu a ezitat să se prindă în hora încinsă de mulţimea adunată la petrecere. Dar şi ce a urmat, în partea a doua a programului artistic, a fost la înălţimea aşteptărilor. Şi nici nu se putea altfel, dată fiind valoarea artistică deosebită a Ansamblului Profesionist „Doina Oltului”, alcătuit din personalităţi precum Ion Creţeanu, Maria Ghinea, Ileana Lăceanu, Vasilica Dinu, Neta Soare, Victoriţa Cică, Cătălin Bărbulescu, Gabriel Zăvoeanu, Marinela Dobriţoiu, Carmen Budulan, Maria Olteanu, Daniel Roşoga, Florica Chircă, Ştefania Strejescu, Dorina Mete, Marian Toma, Elena Toma, Sorina Dinu, Ştefan Constantin, acompaniaţi de orchestra al cărei dirijor este maestrul Cristian Dumitru. Chiar dacă nu întreaga această suită de artişti consacraţi a fost prezentă la cea de-a XXI-a ediţie a Sărbătorii Rozelor” de la Oporelu, trebuind să se împartă între mai multe localităţi ale judeţului care, la fel, îşi sărbătoreau ziua, am menţionat (sper să nu fi omis pe cineva!) întreaga componenţă a Ansamblului, din respect pentru dedicaţia cu care oamenii aceştia, punându-se în slujba Artei, în acelaşi timp slujesc tradiţiile artistice ale judeţului Olt.

Ferm racordată la pulsul localităţilor, conducerea politică şi administrativă a judeţului a ţinut să fie alături şi de locuitorii comunei Oporelu şi să le împărtăşească bucuria din suflet. În fruntea numeroasei delegaţii a fost preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu. Acesta, adresându-se celor prezenţi, i-a felicitat pentru toate realizările de până acum şi i-a asigurat că, în continuare, se vor bucura de tot sprijinul din partea Consiliului Judeţean, pentru ca toate proiectele depuse să fie implementate şi să facă din comuna Oporelu o comună de nivel european.

„Sărbătoarea Rozelor” – o zi frumoasă sub toate aspectele, inclusiv meteo, căci, printre norii care, la un moment dat păreau ameninţători, soarele şi-a arătat generos obrazul strălucitor, probabil încântat şi el de atâta joc şi voie bună pe platoul din curtea Primăriei Oporelu. Iar după ce soarele s-a ascuns pe după frumoasele dealuri care văluresc relieful comunei, petrecerea a continuat până târziu în noapte.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...