Sâmburești: proiect în valoare de 1.500.000 de euro

Date:

Share post:

După cinci ani de muncă, nervi și speranțe, primarul comunei Sâmburești, Iulian Preda, a câștigat pariul cu el însuși în ceea ce privește semnarea contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții „Combaterea eroziunilor de teren pe strada Dealul Viilor, sat Mănulești, comuna Sâmburești, județul Olt”, cunoscută popular sub denumirea „Râpa de la Rotea”. Valoarea lucrărilor se ridică la aproximativ 1.500.000 de euro.
”Am semnat contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții „Combaterea eroziunilor de teren pe strada Dealul Viilor, sat Mănulești, comuna Sâmburești, județul Olt”, cunoscută popular sub denumirea ” Râpa de la Rotea”!
Este cea mai mare lucrare de construire de ziduri de sprijin și pe situații de urgența din județul Olt, adâncimea eroziunii fiind de 60 de metri.
Astfel, o muncă de 5 ani de zile se finalizează cu succes. Este obiectivul în care am pus mult suflet, multă muncă, foarte mulți nervi, un pariu câștigat cu mine însùmi.
Constructorul are termen 5 zile să constituie garanția lucrării, urmând să i se emită ordinul de începere a lucrărilor.
Valoarea lucrărilor se ridică la aproximativ 1.500.000 de euro.
Așa să ne ajute Dumnezeu!” a declarat edilul localității, Iulian Preda.

spot_img

Related articles

Anunț – SC ADIMAR DER WORK DSK SRL

SC ADIMAR DER WORK DSK SRL cu sediul în Caracal, str. Nicolae Ursu Horea, nr. 1 anunță public...

Prefectul Cosmin Floreanu salvează Asociația ”Prichindeii Isteți”

Prefectul Cosmin Floreanu a venit cu soluția salvatoare pentru Asociația ”Prichindeii Isteți”. Imobilul situat pe strada Banului din...

George Simion vine în Slatina

Luni, 24 noiembrie, cu începere de la ora 18:00, Casa de Cultură a Tineretului Slatina va găzdui Conferința...

Crucea Roșie Olt și ALRO Slatina, sprijin pentru familiile din Balș afectate de explozie

Crucea Roșie Olt împreună cu Primăria Balș, Direcția de Asistență Socială Balș și ALRO Slatina au oferit donații...