Fost senator de Olt, închisoare cu executare

Date:

Share post:

Instanța supremă l-a condamnat, luni-25 septembrie, pe fostul senator Dan Șova la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență în dosarul CET Govora. În aceeași cauză, fostul director CET Govora, Mihai Bălan, a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă.

Ca argument în favoarea condamnării lui Șova pentru trafic de influență, procurorul a spus că Șova a pretins în mod direct 5.000 de euro pe lună de la denunțătoarea în acest dosar în schimbul intervenției sale pe lângă directorul general Mihai Bălan pentru încheierea unui contract de asistență juridică cu casa de avocatură a denunțătoarei. Șova a primit în total suma de 100.000 de euro.

Procurorul a apreciat că traficul de influență este „o infracțiune cu consumare anticipată și instantanee” și că apărările formulate de Șova sunt infirmate de probe. Procurorul a consemnat că Șova susține că s-a întâlnit o singură dată cu Bălan, în timp ce acesta susține că au existat două întâlniri, iar martorii propuși de Dan Șova sunt martori care l-au deservit ca șoferi, depozițiile nefiind relevante.

„Inculpatul a beneficiat de plăți lunare până în iulie 2014. Infracțiunea s-a consumat în 2011, dar s-a epuizat în 2014. Inculpatul nu a contestat încheierea contractelor dar susține că au fost respectate dispozițiile legale. A confirmat însă  că nu au avut aprobarea Adunării Generale a Acționarilor. Apreciem că această conduită a inculpatului se circumscrie sferei ilicitului penal”, a spus procurorul, apreciind că aceste elemente impun condamnarea lui Șova la închisoare pentru trafic de influență și pedeapsa complementară.

Din pedeapsa principală va fi scazută perioada reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu. Procurorul a mai cerut confiscarea specială a sumei de 100.000 euro și menținerea sechestrului asigurator.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...