Revolta edilului Iulian Barascu, ”spusă” pe Facebook

Date:

Share post:

Primarul comunei Poboru, Iulian Bărăscu, este revoltat de situația actuală a României. Edilul a postat pe o rețea de socializare un mesaj dur la adresa puterii. Acesta susține că la nivelul comunei pe care o păstorește nu există niciun medic veterinar, iar prin zonă se zvonește că ar fi apărut un caz nou de pestă porcină.

Am încercat să înțeleg că trecem printr-o perioadă grea, biata țărișoară se transformă de la o zi la alta, pentru că știm ce avem de făcut, astăzi dăm o ordonanță, mâine o modificăm, pentru că nu am făcut-o bine s.a.m.d!
De o perioada de timp, printre altel, cetățenii COMUNEI noastre și mai ales crescătorii de animale, atâția câți mai sunt, se confruntă cu o problemă deosebita. Dacă avem nevoie să facem un tratament la o vacă sau la un porc nu avem la cine apela pentru că la nivelul COMUNEI POBORU, nu avem un MEDIC VETERINAR!!!
Aud că în aceste zile undeva prin jurul COMUNEI POBORU a apărut un caz de PESTA PORCINA și oare cine se va ocupa de această problemă în zona noastră?!?!
Alooo, dumneavostră, SE AUDEEEE???
Intreb și eu în calitate de PRIMAR al comunei POBORU, pe facebook, că la dumneavoastră nu stiu cu cine!” a precizat edilul pe o pagina de socializare.

Florina DINU

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...