PSD susține ca plafonarea prețurilor la energie să se raporteze la consumul curent și nu la anul 2021

Date:

Share post:

PSD a transmis că va depune un amendament în Parlament pentru modificarea Ordonanței pe Energie, astfel încât pragurile maxime de consum pentru populație, pentru care se acordă compensări, să se raporteze la consumul curent și nu la media lunară din anul 2021.

PSD va depune un amendament în Parlament pentru modificarea OUG 119/2022, astfel încât persoanele care își reduc consumul curent de energie electrică să poată beneficia de prețuri plafonate. 

Amendamentul PSD prevede ca pragurile maxime de consum pentru care se acordă compensări, respectiv de 100 și 300 kWh/lună, să se raporteze la consumul curent și nu la media lunară din anul 2021, cum este forma actuală a OUG 119/2022. 
 PSD consideră că o astfel de modificare a legii va stimula cetățenii să facă economie la energie electrică, ceea ce va sprijini efortul României de a-și reduce consumul național cu 10%, conform obiectivelor stabilite de Comisia Europeană. 
Totodată România NU va fi nevoită să adopte alte reglementări care să impună obligații și sancțiuni asupra consumatorilor casnici pentru reducerea consumului, așa cum se întâmplă în alte state din Uniunii.” se arată într-un comunicat PSD.
spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...