Program la foc continuu la Paşapoarte

Date:

Share post:

Angajaţii Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Olt vor lucra în următoarea perioadă peste program dacă cererea o va impune. Măsura a fost luată de prefectul judeţului Silviu Neacşu pentru a onora numărul mare de cereri, dat fiind faptul că luna august este luna în care cei mai mulţi olteni care lucrează în străinătate vin în concediu şi profită de acest lucru pentru a-şi reînnoi documentele de călătorie. Astfel, angajaţii Servicului vor avea program prelungit în fiecare zi, dacă vor exista cereri. Prefectul județului Olt aduce la cunoștință că în scopul sprijinirii cetățenilor și în vederea fluidizării activității Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Olt, angajații acestuia vor desfășura activitatea de primire a cererilor de pașapoarte, zilnic, până la ultima solicitare, conform bonurilor de ordine emise pentru ziua în curs, chiar dacă se depășește programul de lucru. În cazul în care situația o va impune, se are în vedere și organizarea unor sesiuni de lucru interne, în vederea soluționării cererilor primite, în cursul zilei de sâmbătă, 26.08.2017”, se arată într-un comunicat de presă remis de Prefectura Olt.

Ilie Bîzoi 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...