Primăria Slatina a dat ”STARTUL” de începere a lucrărilor la blocul ANL din strada Cireașov

Date:

Share post:

Pe strada Cireașov din municipiul Slatina va fi implementat proiectul “Locuințe pentru tineri, destinate închirierii, județul Olt, municipiul Slatina, strada Cireașov, nr. 23”. Primul pas a fost deja făcut de autoritățile locale și a constat în predarea amplasamentul din strada mai sus menționată.

Pe strada Cireașov, nr. 23 se va ridica un bloc cu 20 de apartamente:

”Dăm, astăzi, startul construcției a 20 de unități locative, mai exact 20 de apartamente cu două camere, pentru tinerii din municipiul Slatina. Acest obiectiv se va desfășura pe o perioadă de 16 luni.  Face parte din proiectul integrat al ANL. Mai exact, este Etapa 2.2… În spatele nostru au mai fost construite locuințe pe acest amplasament. Cu siguranță, din discuțiile pe care le-am avut cu conducerea Primăriei municipiului Slatina, am constatat că există o nevoie de locuințe în Municipiul Slatina. Primarul chiar și-a exprimat părerea că mai trebuie construite și alte locuințe în Slatina, în afară de acest obiectiv. L-am sfătuit să facă solicitare către ANL și, împreună, cu siguranță, vom găsi soluții pentru ca tinerii din municipiul Slatina să beneficieze de aceste locuințe. Aceste locuințe se adresează tinerilor până în 35 de ani, care au această vârstă  la data depunerii cererii către autoritatea locală, mai exact către Primăria Slatina. Urmând ca repartiția acestora să fie făcută cel mai târziu până la împlinirea vârstei de 45 de ani. Deci, legea permite o plajă foarte mare de acces al tinerilor la aceste apartamente.” a declarat Emanuel Oproiu, directorul Agenției Naționale pentru Locuințe.

La nivelul Primăriei Slatina există un număr foarte mari de cereri prin care tinerii solicită locuințe ANL.

Autoritățile locale își mai propun să depună pentru 2025 încă două cereri pentru proiecte de acest fel.

 

3 COMENTARII

  1. Sper sa nu fie aceasta nouă conducere a Primăriei municipiului Slatina o reactivare a grupării Vâlcov -Prina ,respectiv a celor care au fost sub oblăduirea lor…Un prim test o să fie cu relizierea contractului de concesiune dintre S.C.Ecumenic Funerar S.A. și Primăria municipiului Slatina .Oricum,SRI știe cine se află în spatele acestei afaceri,dar să vedem acum ce spune și DNA,DIICOT,Curtea de Conturi a României dacă nu cumva Mario De Mezzo este legat ombilical de anumite interese de grup al celor care conduc din umbră și din întunericul celulelor de penitenciar anumite afaceri din Primăria municipiului Slatina….Acum așteptăm și auditul extern…Un mare gânditor spunea;,,În toate instituţiile, în care nu bate aerul puternic al criticii opiniei publice, creşte corupţia precum o ciupercă nevinovată.”

  2. Dacă Mario De Mezzo dimpreună cu Consiliul Local al Primăriei municipiului Slatina nu reziliază contractul păgubos pentru slătinenii cu Ecumenic Funerar înseamnă că mafia încă este activă în Primăria municipiului Slatina.

Comentariile sunt închise.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...