Prefectura Olt, măsuri pentru prevenirea inundațiilor

Date:

Share post:

Având în vedere prognoza meteorologică emisă pentru perioada următoare (creșteri ale temperaturii, ploi și topirea stratului de zăpadă), prefectul județului Olt, Silviu Neacșu, a avut luni, 5 martie 2018, o întâlnire de lucru cu reprezentanții Consiliului Județean Olt, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Sistemului Hidrotehnic Independent, Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului Școlar Județean, Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Olt.

În cadrul întâlnirii au fost stabilite o serie de măsuri ce vor fi luate în perioada imediat următoare pentru prevenirea efectelor unor posibile inundații sau viituri, printre acestea numărându-se: identificarea, de către reprezentanții SGA, SHI și ANIF Olt, a localităților cu risc de producere a inundațiilor, în special zonele îndiguite, zonele unde sunt amplasate balastiere, lacuri de acumulare etc; constituirea unor echipe mixte care vor verifica modul în care președinții comitetelor locale pentru situații de urgență din localitățile cu risc au luat măsurile necesare pentru prevenirea inundațiilor; reluarea acțiunii de înștiințare a tuturor directorilor unităților de învățământ, de către ISJ, cu privire la îndepărtarea țurțurilor de gheață de pe clădirile unităților școlare și asigurarea condițiilor privind transportul în siguranță al elevilor cu microbuzele școlare;   atenționare tuturor primăriilor cu privire la: curăţarea şi  întreţinerea corespunzătoare a şanţurilor şi rigolelor de scurgere a apelor pluviale aferente locuinţelor; monitorizarea strictă a punctelor critice de pe raza localităţii, a secţiunilor de scurgere a podurilor şi podeţelor; îndepărtarea depozitelor de deşeuri din albiile majore ale cursurilor de apă; atenţionarea deţinătorilor lacurilor de acumulare cu folosinţă piscicolă cu privire la prognozele hidrologice şi meteorologice, dispunându-se monitorizarea permanentă a acestora; completarea stocurilor şi mijloacelor de apărare împotriva inundaţiilor; luarea tuturor măsurilor pe care le consideră necesare pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii.

Ilie Bîzoi

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...