Precizări referitoare la contribuţiile de asigurări sociale datorate de angajatori

Date:

Share post:

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt informează contribuabilii că, prin Ordonanţa Guvernului numărul 4/2017, publicată în Monitorul Oficial numărul 598/25.07.2017, au fost aduse modificări şi completări Legii numărul 227/2015 privind Codul fiscal, în ceea ce priveşte contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorate de angajatori.

 Astfel, în cazul câştigului lunar brut, realizat în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, al cărui nivel este sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, venitul luat în calcul la determinarea bazei lunare de calcul al contribuţiei de asigurări sociale şi al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de angajatori sau persoanele asimilate acestora este salariul minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuţia, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ. Prevederile de mai sus nu se aplică angajatorilor, pe perioada în care salariații acestora se află în una dintre următoarele situații:  sunt elevi sau studenți, cu vârsta până la 26 de ani, aflați într-o formă de școlarizare; sunt ucenici, potrivit legii, în vârstă de până la 18 ani; sunt persoane cu dizabilități cărora prin lege li se recunoaște posibilitatea de a lucra mai puțin de 8 ore pe zi;  au calitatea de pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, cu excepția pensionarilor pentru limită de vârstă care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale, precum și a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii cu pensia stabilită în unul dintre sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii; realizează în cursul aceleiași luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puțin egală cu salariul minim brut pe țară. Începând cu data de 1 februarie 2017, salariul minim brut pe ţară garantat în plată este de 1.450 lei lunar, potrivit Hotărârii de Guvern nr.1/2017. Prevederile Ordonanţei Guvernului numărul 4/2017 au intrat în vigoare la data de 1 august 2017 şi se aplică începând cu veniturile aferente lunii august 2017.

Ilie Bîzoi

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...