Populația va putea investi în titluri de stat prin Programul TEZAUR

Date:

Share post:

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt informează contribuabilii că Programul TEZAUR, de emisiuni de titluri de stat va demara în anul 2018 și se adresează persoanelor fizice rezidente care au împlinit 18 ani. Valoarea unui titlu de stat este de 1 leu. Titlurile au formă dematerializată și pot fi cumpărate doar de la sediile Trezoreriei Statului, prin deschiderea unui cont de subscriere. Titlurile de stat nu pot fi răscumpărate înainte de scadență, sunt netransferabile și nu se tranzacționează.

Veniturile obținute din deținerea titlurilor emise de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, vor fi neimpozabile, conform actualelor prevederi din Codul Fiscal.

Programul oferă posibilitatea și persoanelor fizice, care dețin certificate de trezorerie transformate în depozite la Trezoreria Statului, să utilizeze sumele aferente răscumpărării acestora în vederea subscrierii în Programul Tezaur.

În cadrul planului de finanțare a deficitului bugetar și de refinanțare a datoriei publice pentru anul 2018, care urmează a fi publicat până la sfârșitul anului, va fi anunțat volumul indicativ aferent emisiunilor de titluri de stat pentru populație. Acestea vor avea o frecvență lunară, termenii și condițiile financiare aferente fiecărei emisiuni urmând a fi specificate în cadrul prospectelor de emisiune care vor fi aprobate prin Ordin al Ministrului Finanțelor Publice si care vor fi disponibile la sediile unităților operative ale Trezoreriei Statului.

 

Ordinul Ministrului Finanțelor Publice prin care fost aprobată emiterea titlurilor de stat destinate populației prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului, în cadrul Programului Tezaur, a fost  publicat în Monitorul Oficial (nr. 974 / 07.12.2017).

Ilie Bîzoi

 

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...