Polițistul slătinean Viorel Teacă instruiește populația pentru deprinderea unor tehnici și manevre de prim ajutor

Date:

Share post:

Corpul Național al Polițiștilor, în parteneriat cu Poliția Municipiului Slatina, Crucea Roșie, Filiala Olt și Biblioteca Județeană Olt Ion Minulescu, desfășoară începând din luna aprilie 2019, timp de un an, cursuri de prim ajutor de bază pentru comunitatea locală din Slatina și din județul Olt.

Deschiderea oficială a proiectului are loc luni, 15 aprilie 2019, ora 14.00, la Biblioteca Județeană Olt Ion Minulescu din Slatina, în prezența oficialităților locale și județene, a directorilor de instituții și a reprezentanților Corpului Național al Polițiștilor.

Formatorul în acordare prim ajutor este Viorel Teacă, pe care îl recomandă experiența profesională și pregătirea în domeniul medical, acesta lucrând în cadrul Ministerului Afacerilor Interne și, în timpul liber, fiind voluntar al Crucii Roșii.

Viorel Teacă este absolvent al Școlii de Poliție “Nicolae Golescu” Slatina,  promoția 1996, absolvent al Facultății de Drept “Constantin Brâncuși” promoția 2007 și absolvent al Școlii Postliceale Sanitare “Carol Davila” și deține un Certificat de Formator  în domeniu.

Între anii 2014 – 2017 Viorel Teacă a acumulat experiență în domeniul medical cu peste 5000 de ore lucrate în domeniu,  cursuri de formare profesională în acordare Prim Ajutor, certificate obținute în Marea Britanie în urma cursurilor de perfecționare efectuate, cursuri în acordare Prim Ajutor în România la Crucea Roșie respectiv SMURD, alte cursuri certificate ca asistent medical cu drept de liberă practică în Marea Britanie.

Până în prezent, a predat cursuri de Prim Ajutor sub emblema Crucii Roșii Olt, unde activează ca voluntar, la următoarele companii și instituții: Uzina Bekaert Slatina, Școala Gimnazială Valicu Vodă Slatina, Liceul cu Program Sportiv Slatina, Inspectoratul Județean de Poliție Olt  și Centrul de Formare și Perfecționare al Agenților de Poliție “Nicolae Golescu” Slatina etc.

Proiectul vizează salvarea de vieți omenești prin manevre certificate în  acordarea de Prim Ajutor de bază, pregătirea populației în caz de cutremur, pregătirea populației în a folosi defibrilatoare externe  semiautomate, accidente de circulație etc.

       Cursurile de Prim Ajutor de bază se adresează tuturor persoanelor indiferent de  vârstă, sex, religie care își doresc să devină salvatori pentru semenii lor, după participarea la acest curs, neavând responsabilități din punct de vedere legal, ci doar   moral și civic.

       Acest proiect are în vedere achiziționarea de defibrilatoare externe  semiautomate și dotarea instituțiilor cheie din județul Olt, astfel că, în luna mai 2019, Clubul Rotary Slatina va organiza un bal caritabil având ca scop strângerea de fonduri pentru cumpărarea de defibrilatoare”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Necesitatea  proiectului vine în urma numeroaselor cereri din partea profesorilor și elevilor din licee de renume din Slatina și din județul Olt, dar și a populației care dorește însușirea unor tehnici de bază în acordare de Prim Ajutor, România din păcate fiind  la coada clasamentului în ceea ce privește cunoașterea acestor procedee în rândul populației civile.

Sursa foto: youtube.com

 

 

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...