Polițiștii olteni au dus alimente familiilor nevoiașe din Slatina

Date:

Share post:

În cursul zilei de joi, împreună cu voluntari de la Crucea Roșie Olt, cei din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Olt au făcut o vizită unei familii cu patru băieței frumoși, dar și unor bătrâni, din municipiul Slatina. Cei mai puțini norocoși au primit din partea oamenilor legii mai multe cadouri într-o zi de mare sărbătoare pentru creștini.

,,În zi de sărbătoare,  Inspectoratul de Poliție Județean Olt a dorit să aducă o rază de speranță în casele unor familii încercate de aceste vremuri. Astfel,  cu sprijinul Crucii Roșii Filiala Olt, au fost identificate două familii, cărora le-au fost oferite produse alimentare, de igiena, rechizite, jucării și o tabletă care să îi sprijine pe copii în  activitatea școlară.,, declară Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Florina DINU

 

spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...