Polițiștii din Argeș au reținut un tânăr din Olt pentru înșelăciune și fals informatic

Date:

Share post:

Un tânăr din orașul Potcoava, bănuit de înșelăciuni și fraude informatice, a fost prins de Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş.
„Din cercetări a rezultat că, începând din luna aprilie şi până în prezent, folosindu-se de falsa calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale de transport, cel în cauză ar fi indus în eroare mai multe persoane, cărora le solicita bani în avans pentru servicii de transport, prin facturi proforme, fără a efectua acele transporturi. Banii erau viraţi în conturile unor terţe persoane, racolate de pe stradă, sub diverse pretexte, care îi retrăgeau şi remiteau celui în cauză”, precizează IPJ Argeş.
Prejudiciul estimat, în acest moment, este de 10.000 de euro.
Activitățile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...