POLIȚIST DIN OLT, TRIMIS ÎN JUDECATĂ PENTRU LUARE DE MITĂ ȘI TRAFIC DE INFLUENȚĂ

Date:

Share post:

Fostul şef de post din Fărcaşele a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Olt.

Fostul agent șef principal de poliție din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Osica de Sus – Postul de Poliţie Fărcaşele a fost prins pe 17 decembrie 2020 în flagrant delict, în timp ce primea o șpagă de 750 euro de la un martor denunţător.

Potrivit anchetatorilor, omul legii, în schimbul banilor, ar fi trebuit să soluționeze favorabil un dosar penal înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în care denunţătorul a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea. Agentul şef principal de poliţie s-a prevalat de o pretinsă influenţă  asupra procurorului de caz, spunându-i denunţătorului că l-a determinat pe acesta să dispună o soluţie favorabilă, de netrimitere în judecată faţă de persoana sa.

În seara aceleiași zile, față de agentul de poliție a fost luată măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 de ore, fiind inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.

Ulterior, a doua zi, la data de 18 decembrie 2020, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, instanța menținând starea privativă de libertate.

La data de 23.12.2020 Curtea de Apel Craiova a respins contestația formulată de inculpat.

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...