Planuri măreţe pentru USR

Date:

Share post:

Sâmbătă, 10 februarie 2018, deputaţii USR, Tudor Pop şi Cristian Seidler, alături de Silviu Andrei, au ţinut o conferinţă de presă, în care au prezentat proiectul „USR e vocea ta”. După primul an politic, conducerea are în portofoliu trei obiective şi două instrumente pentru a-şi atinge scopul: ziarul „USR e vocea ta”, care prezintă principalele activităţi desfăşurate în anul 2017 de parlamentarii şi filialele USR,  plus chestionarul de pe urma căruia vor să afle nevoile cetăţenilor atât la nivelul local, cât şi la nivel naţional.

Cotidianul nostru a venit cu două întrebări pentru deputaţii Tudor Pop şi Cristian Seidler. La întrebarea „De ce USR a votat în Senat pentru înfiinţarea liceului romano-catolic la Târgul Mureş?” răspunsul a venit din partea deputatului Cristian Seidler: „Liceul exista, copiii mergeau la o şcoală pe care au ales-o împreună cu părinţii. Este un liceu, o instituţie de învăţământ, la care nişte copii care nu au nicio vină, trebuie să poată să meargă în continuare. În Târgul Mureş sunt două clădiri, corpul A şi corpul B, în care funcţionează două instituţii de învăţământ şi doar corpul B este liceul romano-catolic. Votul nostru a fost pentru ca nişte copii indiferent de religie sau etnie să poată să meargă la şcoală, în continuare”.

La a doua întrebare: „Cum vedeţi poziţionarea lui Nicuşor Dan – fondatorul partidului – în viitorul formaţiunii politice USR?” tot omul politic menţionat mai sus a luat cuvântul, afirmând: „Aceasta este o decizie pe care trebuie s-o ia dânsul. Din punctul nostru de vedere a fost fondatorul partidului, a fost un candidat la primăria Bucureşti unde a obţinut un scor spectaculos de 30%”.

 

Florina DINU

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...