Peste trei sferturi dintre poliţiştii din IPJ Olt beneficiază de condiții deosebite de muncă

Date:

Share post:

Peste trei sferturi din personalul Inspectoratului de Poliție Judeţean (IPJ) Olt beneficiază de condiții deosebite de muncă. Mai exact, dintre cei 52 de salariați ai IPJ (existenți la finele trimestrului I), nu mai puțin de 41 sunt încadrați în condiții deosebite de muncă.

Majoritatea cadrelor din poliție nu se bucură numai de salarii decente, ci și de grupe de muncă care le permit să iasă mai devreme la pensie. Fără îndoială că munca unora dintre aceștia chiar îi îndreptățește să beneficieze de aceste avantaje. În această situație se află zeci de cadre din IPJ Olt care beneficiază de condiții deosebite de muncă. Astfel, pentru fiecare an lucrat în grupa a II-a de muncă (condiții deosebite) aceștia beneficiază de majorarea stagiului de cotizare prin acordarea unui spor de cotizare de trei luni şi reducerea vârstei standard de pensionare, proporţional cu perioada efectiv lucrată în aceste condiţii. Locurile de muncă și activitățile cu condiții deosebite sunt cele care implică existența unor factori de risc generați de specificul activității de poliție, cu repercusiuni asupra sănătății și/sau capacității de acțiune a polițiștilor. Locurile de muncă și activitățile cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru polițiști, sunt stabilite potrivit următoarelor criterii:  natura factorilor nocivi – fizici, chimici sau biologici – și efectele acestor noxe asupra stării de sănătate;  intensitatea de acțiune a factorilor nocivi sau de risc; durata de expunere la acțiunea factorilor nocivi; existența unor condiții de muncă ce implică un efort fizic mare, în condiții nefavorabile de microclimat, zgomot intens, vibrații sau alte noxe profesionale;  existența unor condiții de muncă ce implică o solicitare nervoasă deosebită, atenție foarte încordată și multilaterală, concentrare intensă și ritm de lucru intens; existența unor condiții de muncă ce implică o suprasolicitare nervoasă, determinată de un risc de accidentare sau de vătămare corporală; asocierea efectelor factorilor de risc menționați. Pe lângă IPJ Olt, în județul nostru mai există alte patru instituții publice care au salariați care lucrează în condiţii deosebite de muncă. Acestea sunt: Unitatea Militară 0746 Slatina cu 15 salariaţi, Spitalul Orăşenesc Balş cu şase salariaţi, Spitalul Corabia cu cinci salariaţi şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina cu 24 de salariaţi.

Ilie Bîzoi

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...