Pescuit ilegal, în dreptul localității Ipotești

Date:

Share post:

Doi bărbaţii de 33 şi respectiv 36 de ani au fost depistați în dreptul localității Ipotești în timp ce desfășurau activități de pescuit comercial pe luciul de apă al râului Olt.

Jandarmii olteni au confiscat de la cei doi bărbați o ambarcațiune pneumatică în lungime de 3,30 m, două  bucăţi vâsle în lungime de 1,60 m, o unealtă de  pescuit comercial tip setcă monofilament în lungime de 95 m şi 4 kg peşte specia caras.

Făptuitorii împreună cu documentele de constatare şi uneltele folosite la pescuit au fost predat organelor de urmărire penală competente în vederea continuării verificărilor, iar peştele a fost redat mediului natural

Făptuitorilor li s-au întocmit acte de constatare pentru  Pescuitul comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit” art. 64, lit. a. și „deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament” art. 64, lit. k., din Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura.” se arată într-un comunicat de presă.

Florina DINU

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...