Pericol pe şoselele din Olt. RAR a depistat în trafic patru maşini cu defecţiuni grave la sistemele de frânare şi direcţie

Date:

Share post:

 Controale tehnice efectuate în trafic de inspectorii Registrului Auto Român (RAR), în primele 6 luni ale acestui an, aproape 5%, adică 1.758 dintre vehiculele verificate tehnic la nivel naţional prezentau pericol iminent de accidente, informează RAR. Mașinile aveau defecțiuni grave la sistemele de frânare și direcție, la punți și fuzete.

Registrul Auto Român a verificat în trafic nu mai puțin de 35.468 de vehicule în toată țara. Dintre acestea, la aproximativ 48% s-a depistat cel puțin o neconformitate tehnică. Din punct de vedere al siguranței rutiere însă, procentajul de respingere al vehiculelor neconforme a fost 37,21%. În judeţul Olt, Registrul Auto Român, a verificat tehnic în trafic, în primele 6 luni ale acestui an, 740 vehicule. În urma controalelor, inspectorii RAR au descoperit că patru dintre vehiculele controlate prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecțiunilor majore sau periculoase la sistemul de frânare și la direcție, iar 19,32%  au fost respinse pentru că au fost considerate neconforme din punct de vedere al securității rutiere (inspectorii RAR au constatat proasta funcționare a instalației electrice de iluminare și semnalizare, defecțiuni ale sistemului de frânare, starea necorespunzătoare a șasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale în mecanismul de direcție sau în articulațiile punților față și spate). În aceste situații una dintre măsurile luate de Poliţia Rutieră constă în reţinerea certificatului de înmatriculare. Acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţele Registrului Auto Român. Din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor și remorcilor oprite, 29,86% au prezentat diferite probleme tehnice sau legate de documente, iar 2,84% au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecției tehnice periodice (dovada de efectuare a ITP expirată, dovezi de efectuare a ITP false). În urma testărilor efectuate, pentru 2,44% dintre autovehiculele verificate inspectorii RAR au constatat depășiri ale limitelor admise ale emisiilor poluante. În urma controalelor mixte desfășurate în județul Olt de către Registrul Auto Român și Poliția Rutieră, în primele 6 luni ale acestui an au fost aplicate 167 sancțiuni și au fost reţinute 137 de certificate de înmatriculare.  În primele şase luni Registrul Auto Român a verificat în trafic nu mai puțin de 35.468 de vehicule în toată țara. Dintre acestea, la aproximativ 48% s-a depistat cel puțin o neconformitate tehnică. Din punct de vedere al siguranței rutiere însă, procentajul de respingere al vehiculelor neconforme a fost 37,21%. Directorul general al Registrului Auto Român  George-Adrian Dincă, menționează că rezultatele controalelor desfășurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR – Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.

Ilie Bîzoi

 

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...