Pensionarii olteni, protest în fața prefecturii

Date:

Share post:

Zeci de pensionari au protestat în fața Prefecturii Olt, cerând majorarea pensiilor cu 40%. Ei spun că Guvernul are bani pentru a creşte pensiile şi anunţă că vor continua protestele în cazul în care legea nu este aplicată.
Florin Homorean, prefectul județului, a stat de vorbă cu protestatarii informându-i pe aceștia cu privire la faptul că: ”Din păcate nu stă în puterea prefectului mărirea pensiilor!”.

Și în mediul on-line, lupta pentru mărirea punctului de pensie este în plină desfășurare. Deputatul de Olt, Marius Iancu, se zbate pentru drepturile vârstnicilor.
„Începând de marți, sindicaliștii Cartel Alfa și polițiștii vor picheta ministerele și sediile PNL și USR, iar miercuri, pensionarii și polițiștii olteni vor protesta în fața Prefecturii Olt.
PNL și USR au picat testul guvernării și nu sunt în stare să facă un buget care să relanseze economia și să crească veniturile populației.
Creșterea salariilor este o soluție pentru relansarea economiei.
Creșterea salariului minim înseamnă creșterea veniturilor populației, a puterii de cumpărare, a producției și a vânzărilor, creșterea numărului de locuri de muncă și a bugetului pensiilor.
Este o viziune economică simplă și logică pe care o are PSD, la fel ca majoritatea Guvernelor UE sau SUA.
Majorarea salariului minim cu 3% nu este numai o bătaie de joc, ci un model de austeritate pe care nici măcar FMI nu îl mai acceptă.
Deci viziunea economică a Guvernului Cîțu este cu mult depășită de ceea ce se vrea, acum, la nivel global”, a declarat Marius Iancu.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...