Paul Stănescu și-a dat demisia din Guvern

Date:

Share post:

Vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale, și-a anunțat luni demisia.

Demisia lui Paul Stănescu a venit după ce președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus săptămâna trecută că îi așteaptă demisia de onoare.

„În contextul evenimentelor din ultima vreme de pe scena politică, vă aduc la cunoștință că astăzi, 26 noiembrie, mi-am depus cererea de demisie din funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrațieipublice. Aceasta a fost înregistrată la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 16495/26.11.2018. Am spus-o și o repet: sunt un om de onoare, responsabil și implicat, nu am urmărit niciun interes personal și nu m-am agățat niciodată de vreun scaun! Referitor la mandatul meu de ministru, vreau să spun că l-am acceptat cu greu, la insistențele conducerii partidului, dar, atât timp cât am ocupat această funcție, am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a-mi exercita atribuțiile la minister curesponsabilitate și implicare, în așa fel încât nimeni să nu aibă ce să-mi reproșeze!

Am fost în permanență orientat către obiective cu impact la nivelul populației, iar prioritatea mea, ca viceprim-ministru și ministru al dezvoltării, a fost reprezentată de investițiile în infrastructura de sănătate, educație, locuire, apă și canalizare!

Cred, în continuare, că țara are nevoie de unitate și de guvernare responsabilă, le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine și m-au sprijinit, precum și colegilor din Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, alături de care am făcut o echipă extraordinară!”, a transmis Paul Stănescu prin intermediul unui comunicat remis de Organizația Județeană a PSD Olt

 

 

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...