Patru bălșeni pe numele cărora erau emise mandate de arestare în Spania au fost prinşi de polițiștii olteni

Date:

Share post:

Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 27 de ani, din orașul Balș, pe numele cărora existau mandate de arestare preventivă, emise de autoritățile spaniole au fost prinși miercuri de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Poliției orașului Balș și Serviciului de Acțiuni Speciale Olt.

Aceștia sunt bănuiți că timp de doi ani au sustras 32 de autovehicule de pe raza statului Spaniol pe care le-au folosit în vederea comiterii de furturi din locuințe sau societăți comerciale, după săvârșirea faptelor revenind în țară.

„La data de 17 iulie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Poliției orașului Balș și Serviciului de Acțiuni Speciale Olt, au executat o acțiune, pe raza orașului Balș, ocazie cu care au fost identificați patru bărbați, cu vârstele cuprinse între 20 și 27 de ani, toți din oraşul Balş, pe numele acestora existând mandate de arestare preventivă, emise de autoritățile Spaniole, solicitându-se arestarea în vederea predării către autoritățile judiciare ale acestui stat. Aceștia sunt bănuiți că în perioada 2018-2019 au sustras 32 de autovehicule de pe raza statului Spaniol pe care le-au folosit în vederea comiterii de furturi din locuințe sau societăți comerciale, după săvârșirea faptelor revenind în țară. Persoanele depistate au fost prezentate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova,judeţul Dolj, care a dispus reținerea acestora pentru o perioadă de 24 de ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, agentul șef Cristian Grigorescu.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Balș și jandarmi din cadrul Detașamentului 5 Jandarmi Balș.

 

spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...