Opt societăți debutante, înființate în Olt

Date:

Share post:

Ritmul de înfiinţare al societăţilor cu răspundere limitată în judeţul Olt urmează un trend ascendent. Numai în prima lună a anului, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, opt olteni au avut curajul să intre în lumea afacerilor şi să îşi înfiinţeze câte un SRL-D (societate cu răspundere limitată-debutant).

În prima lună a acestui an la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt au fost înmatriculate opt firme, iar alte 11 sunt în curs de înfiinţare. Astfel, numărul persoanelor din judeţul Olt interesate să-şi deschidă o afacere, mai ales atunci când şi statul le sprijină financiar, creşte de la o lună la alta. Numai în 2018 numărul SRLD-urilor a crescut cu 44, ceea ce este un lucru bun pentru judeţ. La începutul lunii februarie anul curent numărul societăților debutante ajunsese la 612. De remarcat, este faptul că, din firmele înfiinţate, până în prezent, doar 59 au fost radiate.

Creşterea numărului de societăţi este motivată de eliminarea barierei de vârstă în sensul că acum orice român, indiferent de vârstă, care nu a mai avut o afacere şi doreşte să îşi deschidă propria microîntreprindere o poate face în mod gratuit. Domeniile preferate de cei care debutează în afaceri sunt: construcţii, service auto, transporturi şi comerţ prin internet. Tinerii care deţin SRL-D pot să obţină până la 10.000 de euro de la stat pentru a debuta în afaceri. Pentru o finanţare de 10.000 de euro de la stat, firma beneficiară va trebui să aibă disponibili de la bun început 20.000 de euro: 10.000 de euro pentru a acoperi partea de 50% din cheltuielile cu investiţia şi încă 10.000 de euro pentru a face restul cheltuielilor (50%) care ulterior îi vor fi decontate de stat prin acest ajutor de minimis de până la 10.000 de euro. Totodată, legea prevede scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariaţi, angajaţi pe perioadă nedeterminată, precum şi scutirea de la plata taxelor pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comerţului

spot_img

Related articles

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...

Florin Cîrstea, anunț important pentru cetățenii din Brebeni

După două luni de la semnarea primelor contracte de furnizare a apei, cu Serviciul Public Apă și Canal, Primăria...

Cetățenii din Corabia, scutiți de penalități fiscale

Reprezentanții Primăriei orașului Corabia au anunțat că cetățenii care își vor achita restanțele fiscale, până la data de...

Judecatoarea Sorina Marinas de la CA Craiova are dosar deontologic

Judecatoarea Sorina Marinas de la CA Craiova are dosar deontologic dupa ce a trambitat cu satisfactie ca un...