Olt: percheziții într-un dosar de contrabandă cu țigarete

Date:

Share post:

50 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au pus în aplicare 19 mandate de percheziție, la domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor persoane juridice din județul Olt.

Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal instrumentat de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Olt şi aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de contrabandă.

În fapt, o persoană fizică din comuna Morunglav, judeţul Olt, este bănuită că, în cursul anului 2021, ar fi achiziţionat, din municipiul Craiova, judeţul Dolj, ţigarete fără timbru de marcaj fiscal, pe care le-ar fi revândut către persoane juridice din judeţul Olt.

În urma percheziţiilor efectuate, au fost ridicate 37.600 de ţigarete. De asemenea, 5 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, în baza unor mandate de aducere, pentru a fi audiate.

Percheziţiile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul structurilor de investigaţii criminale, arme explozivi şi substanţe periculoase şi luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...