OLT: FIRMELE CU ANGAJAȚI STRĂINI, CONTROLATE DE INSPECTORII DE MUNCĂ

Date:

Share post:

Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a desfășurat în perioada 14-18 noiembrie 2019 Campania Națională privind verificarea modului în care angajatorii români respectă prevederile legale referitoare la legislația muncii și la regimul juridic aplicabil străinilor pe teritoriul României.

Printre principalele obiective ale campaniei au vizat : identificarea și combaterea muncii nedeclarate a străinilor pe piața muncii din Romania; identificarea angajatorilor care utilizează cetățeni străini non UE în activități lucrative, respectiv cetățeni străini non UE detașați; garantarea în plată a salariului minim brut pe țară și verificarea respectării prevederilor privind timpul de muncă și de odihnă.

Grupul țintă a fost reprezentat de către societățile care potrivit articolului 27 din Ordonanța numărul 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, au notificat inspectoratul teritorial de muncă cu privire la detașarea cetățenilor străini non UE; angajatorii susceptibili că utilizează forță de muncă cetățeni străini sau care au fost sancționați pentru nerespectarea condițiilor legale privind încadrarea în muncă a cetățenilor străini pe teritoriul României.

În acest sens au fost verificați  nouă angajatori, două controale fiind efectuate împreună cu lucrători ai Inspectoratului General pentru Imigrări, și au fost dispuse 3 măsuri de remediere a deficiențelor, respectiv pentru neevidențierea timpului de lucru și necompletarea dosarului de personal, a precizat șeful ITM Olt, inspector șef Cristian Ungureanu.

 

 

 

spot_img

Related articles

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...

Florin Cîrstea, anunț important pentru cetățenii din Brebeni

După două luni de la semnarea primelor contracte de furnizare a apei, cu Serviciul Public Apă și Canal, Primăria...

Cetățenii din Corabia, scutiți de penalități fiscale

Reprezentanții Primăriei orașului Corabia au anunțat că cetățenii care își vor achita restanțele fiscale, până la data de...