Ofițerii Anticorupție Olt, PERCHEZIȚII de amploare

Date:

Share post:

Un număr de 23 de percheziţii, una dintre ele fiind la sediul unei primării, au loc, marţi dimineaţa, în judeţele Vâlcea şi Argeş, precum şi în municipiul Bucureşti, într-o cauză penală care vizează posibile fapte de corupţie şi infracţiuni de serviciu, au anunţat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, presupusele fapte ar fi fost comise în perioada 2012 -2017 şi au legătură cu activităţi de obţinere ilegală de fonduri europene prin programe/surse guvernamentale de către unităţi administrativ-teritoriale.

Surse din cadrul anchetei au precizat că vizată este Primăria Prundeni din Vâlcea, celelalte percheziţii fiind locuinţele unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale, la finalizarea activităţilor procedurale urmând să fie aduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea nouă persoane, fără calitate specială, în baza mandatelor de aducere emise de procuror.

Cercetările sunt efectuate sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, la percheziţii participând poliţişti din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciile Judeţene Anticorupţie Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Sibiu, Direcţia Generală Anticorupţie pentru municipiul Bucureşti şi jud. Ilfov şi Structura Centrală, precum şi Gruparea Mobilă de Jandarmi Craiova.

Sursa: stiripesurse.ro

spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...