VIDEO. O mașină s-a răsturnat pe strada Cuza Vodă din Slatina

Date:

Share post:

O mașină s-a răsturnat pe strada Cuza Vodă din Slatina marți dimineață, 22 februarie. Din fericire, șoferul, un bărbat de 73 de ani, a scăpat fără traumatisme și a refuzat transportul la spital. 

„Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, au intervenit în municipiul Slatina, strada Cuza Vodă, la un accident rutier cu o victimă blocată în autoturism. La sosirea echipajelor, autoturismul a fost găsit răsturnat, iar șoferul în vârstă de 73 de ani, conștient și cooperant. Bărbatul a fost extras în siguranță din vechiul și preluat de echipajele medicale. Pacientul nu acuza dureri și nu prezenta traumatisme și a refuzat transportul la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.

Potrivit unor surse, șoferul a fost fost neatent pentru că i-a sunat telefonul, a scăpat controlul mașinii, a lovit un copac de pe marginea drumului, după care s-a răsturnat.

spot_img

Related articles

Surorile gemene Kessler, vedete ale anilor ’60, au murit în aceeaşi zi, la vârsta de 89 de ani, prin sinucidere asistată

Surorile Kessler, celebrele dansatoare inseparabile din anii '50-'70, care au apărut în toate sălile de spectacol din Europa,...

Informare – SC OMV PETROM MARKETING SRL

Această informare este efectuată de SC OMV PETROM MARKETING SRL, cu sediul în Bucureşti, sectorul 1, Strada Coralilor,...

Informare – OMV PETROM MARKETING SRL

Această informare este efectuată de SC OMV PETROM MARKETING SRL, cu sediul în Bucureşti, sectorul 1, Strada Coralilor,...

Remember 18 noiembrie

Pe 18 noiembrie 401, vizigoții, conduși de Regele Alaric I, traversează Alpii și invadează nordul Italiei. Pe...