O MARE INSTITUȚIE PUBLICĂ DIN OLT MAI ARE BANI DE FUNCȚIONARE DOAR PÂNĂ LA JUMĂTATEA LUNII AUGUST

Date:

Share post:

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Olt, Marius Oprescu, a reiterat, joi, după şedinţa ordinară că, bugetul Consiliului Județean aferent anului 2020 este mai mic cu 61 de milioane de lei decât cel din 2019. Acest lucru își va pune amprenta atât asupra investițiilor cât și în ce privește activitatea unor instituții din subordinea Consiliului Județean Olt.

Seful administrației județene a precizat că, cea mai afectată instituție, în acest an, va fi Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Olt.

Cele mai mari probleme le avem la Direcția Generală de Protecție a Copilului și Persoanelor Vârstnice Olt unde sumele alocate de către Guvernul României sunt la 20 la sută din sumele pe care trebuiau să le aloce. Noi la DGASPC avem bani să funcționăm inclusiv luna iulie, până la jumătatea lui august. Pe urmă nu știu ce se va întâmpla pentru că până în momentul de față nu avem nici un semnal că guvernul pregătește o rectificare în acest sens”, a precizat Oprescu.

 

spot_img

Related articles

Olt: Traficul rutier se desfășoară în condiții dificile din cauza ceții

Ceața densă afectează luni dimineață drumurile din jumătate din țară, vizibilitatea coborând sub 50 de metri în multe zone, iar traficul...

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...