O firmă din Caracal, implicată într-un dosar de corupție privind modernizarea unui cazărmi de la Baza Militară Deveselu

Date:

Share post:

Procurorii militari din cadrul DNA au trimis în judecată administratorul unei firme de construcții din Caracal pentru plăți fictive privind lucrări de modernizare a unei cazărmi de la Baza Militară Deveselu.

Astfel, administratorul S.C. Antrepriza de Construcții Montaj Alpha Grup S.R.L. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Procurorii militari au stabilit că cinci persoane, care și-au recunoscut vinovăția au dispus efectuarea de plăți fictive către firma din Caracal.

„La data de 16 decembrie 2013, între U.M. 02517 Craiova, în calitate de achizitor și S.C. Antrepriza de Construcții Montaj Alpha Grup S.R.L. Caracal, în calitate de prestator a fost încheiat un contract de execuție lucrări ce avea ca obiect „Consolidare și reabilitare pavilion S2, centrală termică nouă și rețele de utilități în cazarma 1114 Deveselu”. În acest context, în perioada decembrie 2013 – decembrie 2014, cele cinci persoane (care anterior au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției), în calitățile menționate mai jos, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară și ar fi dispus respectiv efectuat mai multe plăți către inculpata S.C. Antrepriza de Construcții Montaj Alpha Grup S.R.L. Caracal. Banii au fost achitați firmei respective pentru echipamente, utilaje și lucrări neprimite, neprestate și neexecutate, în baza unor documente justificative (facturi și situații de lucrări) care, la data emiterii/decontării, nu reflectau realitatea”, se arată în comunicatul DNA.

Prejudiciul s-ar ridica la 1.091.966 lei, iar în cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce aparțin celor doi inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, procurorii militari au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu inculpații:

– colonel inginer DEATCU VASILE, la data faptei locțiitor al comandantului U.M. 02517 Craiova,

– colonel în rezervă CROITORU DANIEL, la data faptei comandant al U.M. 02517 Craiova,

– maior MOANȚĂ MARIAN IONUȚ, șef Birou dirigenție lucrări din cadrul U.M. 02517 Craiova, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

– căpitan LUPU ALINA ILEANA, la data faptei contabil șef în cadrul U.M. 02517 Craiova, pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu,

– personal civil contractual (diriginte de șantier) BULACU MARIN, pentru săvârșirea infracțiunii complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

„În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora”, mai arată DNA.

Astfel, cadrele militare au primit următoarele pedepse:

DEATCU VASILE – 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 lun.

CROITORU DANIEL – 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

MOANȚĂ MARIAN IONUȚ – 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni.

LUPU ALINA ILEANA – 1 an și 6 luni închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

BULACU MARIN – 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei cinci inculpați, împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Militar Timișoara și la Tribunalul Dolj.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...