Numărul firmelor radiate în Olt a crescut cu aproape 90 de procente

Date:

Share post:

Mai multe radieri de firme în prima lună din acest an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Aşa a debutat noul an pentru mediul de afaceri din Olt, semn că nu există premise pentru un reviriment economic, după ce la sfârșitul anului 2017, numărul firmelor radiate depășea 1.900.

Numărul firmelor radiate din judeţul Olt în luna ianuarie anul curent a crescut cu 89,47 la sută faţă de luna ianuarie 2017. Astfel, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), dacă în luna ianuarie 2017 fuseseră radiate 76 de firme, în prima lună a acestui an numărul firmelor șterse de la Oficiul Registrul comerțului de pe lângă Tribunalul Olt a fost de 144, semn că începutul de an nu a debutat sub cele mai bune auspicii pentru mediul de afaceri oltean.

De altfel, numărul firmelor şterse de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt , anul trecut, a înregistrat o creștere faţă de 2016. Dacă în 2016  fuseseră radiate, în Olt, un număr de 1.876 firme, în 2017,  au fost radiate voluntar 1.918, ceea ce înseamnă o crestere a dinamicii acestui indicator cu 2,24 procente. Numai în luna decembrie 2017 nu mai puţin de 193 firme si-au închis porţile. Un simplu calcul arată că, în medie, în fiecare zi din 2017, şapte patroni au pus lacătul pe afacere.

Din peisajul mediului de afaceri al Oltului, au dispărut atât PFA-uri (persoane fizice autorizate), cât şi societăţi comerciale cu răspundere limitată şi mici întreprinderi individuale. Într-un top neoficial al judeţelor cu cele mai multe cazuri de firme radiate în 2017, Oltul se situează pe locul 13 la nivel național. Cele mai multe radieri s-au înregistrat în: Bucureşti – 13.475, Iasi – 3.720, Cluj – 3.602, Dolj-3.389, Constanţa – 3.290, Timiş – 3.190 firme, Argeş – 2.748, Prahova-2.772, Bihor- 2.516 firme, Brașov-2.566, Ilfov-2.199 si Bacau-2.057  societăţi. De la începutul lunii februarie 2017 radierea unei entități (în urma dizolvării sau lichidării) fie ea cu personalitate juridică (SRL, SRL-debutant etc) sau fără personalitate juridică (PFA, întreprindere individuală/familială) se face fără plata taxelor de registru. Eliminarea tarifelor pentru această operațiune este stabilită de Legea numărul 1/2017, publicată în Monitorul Oficial. Radierea unei entități înseamnă desfiinţarea efectivă a acesteia și stergerea ei din Registrul Comerțului. Radierea apare, în general, în urma dizolvării.

Ilie Bîzoi

 

 

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...