Nereguli la comercializarea produselor alimentare, sancţionate de Protecţia Consumatorilor

Date:

Share post:

Comisarii Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Olt au desfăşurat recent o campanie de verificare a respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea produselor alimentare.În cadrul tematicii de control, au fost verificaţi 44 operatori economici de pe raza judeţului, la 17 dintre aceştia constatându-se diverse abateri de la legislaţia privind protecţia consumatorilor. Comercializarea produselor alimentare cu data durabilităţii minimale depăşită, neafişarea la locul de desfăşurare a activităţii din zona publică a denumirii societăţii, neafişarea preţului în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit, neindicarea preţului pe unitatea de măsură precum şi neafişarea la loc vizibil a orarului de funcţionare au fost principalele abateri constatate de comisari. Potrivit comisarului şef adjunct al CJPC Olt, Angelica Filotie pentru neregulile constatate, cei 17 operatori economici au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 18.100 lei.

Ilie Bîzoi

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...