Medicii de familie au protestat în fața Prefecturii Olt

Date:

Share post:

Nemulțumiți de plafonarea veniturilor, medicii de familie au protestat joi în fața Prefecturii Olt și CAS Olt. Deciziile au fost luate la sfârșitul săptămânii trecute în ședința Senatului Societății Naționale a Medicilor de Familie din România.

După sindicate, organizațiile reprezentative ale medicilor de familie, împreună cu mai multe organizații de pacienți au decis să formeze o Coaliție care să susțină medicina primară. Coaliția „Solidari pentru Sănătate”, constituită în urmă cu câteva zile, la București, au organizat joi, 2 noiembrie, ample acțiuni de protest în București și în țară, urmând ca aceste acțiuni să culmineze cu un miting de amploare în Capitală.

Peste 30 de medici de familie din județ au luat parte la această acțiune de protest. În toată țara s-au pichetat sediile județene ale Caselor de Asigurări de sănătate și Prefecturii, iar medicii au depus și memorii cu principalele revendicări. „Nu avem altă optiune decât să luptăm împreună pentru salvarea accesului pacienților noștri la servicii medicale de bază și facem pe această cale un ultim apel la adresa autorităților – Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Ministerul Sănătății – de a interveni rapid și eficient pentru restabilirea acestui drept fundamental al românilor”, susțin medicii de familie.

La rândul lor, asociațiile de pacienți consideră că asistența medicală primară este esențială, iar medicii de familie reprezintă primul punct de interacțiune a pacienților cu sistemul medical. În același timp, dacă au condițiile necesare, pot asigura prevenția prin informarea corectă a pacienților.

Pe data de15 noiembrie, medicii anunță că vor organiza un miting la Bucureşti, în cadrul căruia organizatorii şi-au propus să arate că în România nu se mai poate asigura asistenţă medicală primară în lipsa unor schimbări fundamentale care să asigure calitatea adecvată a actului medical. La acest protest vor participa atât medici, cât şi pacienţi. Prin aceste acțiuni, noua Coaliție vrea să avertizeze clasa politică și instituțiile responsabile, cu privire la situația de criză majoră prelungită în care se află sistemul național de asistență medicală primară și nevoia imperativă a sustenabilității acestui segment de îngrijire a pacienților.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...