LOCALITATEA TIA-MARE, ÎN DOLIU!

Date:

Share post:

În cursul zilei de luni, în comuna Izbiceni, s-a produs un grav accident rutier în urma căruia a decedat un tânăr de 25 de ani.

Din primele cercetări, accidentul s-a produs din cauza neatenției unui șofer, care în urma efectuării unei manevre de mers înapoi, ieșind dintr-o curte nu s-a asigurat și a intrat în coleziune cu un autoturism care circula regulamentar, condus de către o tânără din comuna Tia-Mare. Cel care se afla în dreapta, a decedat pe loc, fiind greu scos dintre fiarele autoturismului.

Pahonțu Romeo, tânărul  decedat, era polițist în cadrul comunei Izbiceni și era foarte apreciat de către colegi, prieteni și consătenii săi din Tia-Mare.
Dovadă este faptul că astăzi în comuna Tia-Mare a fost doliu general. Sute de tineri dar și persoane de toate vârstele au participat și l-au condus pe ultimul drum. Un cortegiu lung de sute de metri, zeci de mașini și aproape 1000 de persoane au fost prezente deși era o căldură tropicală.
În urma sa au rămas soția și un copil minor.


Tinerii care au participat la înmormântare au purtat tricouri cu chipul său iar fiecare mașină avea câte o fotografie, în semn de prețuire.

Sincere condoleanțe familiei!

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...