Liderul deputaților USR: Noi nu l-am vota pe Florin Iordache nici la șefia unei scări de bloc

Date:

Share post:

Liderul deputaţilor USR, Cătălin Drulă, afirmă că “USR nu l-ar vota în vecii vecilor pe Florin Iordache nici la şefia unei scări de bloc” şi căastfel de afirmaţii despre reprezentanţii formaţiunii sunt “ridicole”. “Din calculul voturilor pentru dl. Zegrean, adică 41, şi cel al prezenţei USR, ar rezulta că nu toţi parlamentarii PNL şi-au votat propriul candidat. M-a mirat şi pe mine acest rezultat”, adaugă el.

“Numirea lui Florin Iordache la preşedinţia Consiliului Legislativ este o palmă dată de PSD pe obrazul românilor care au stat în frig la OUG 13”, susţine Cătălin Drulă, într-o postare pe Facebook în care aduce “lămuriri” legate de votul din Parlament, informează News.ro.

El precizează că în Parlament au fost prezenţi 21 de reprezentanţi ai USR: 6 senatori şi 15 deputaţi.

“USR nu l-ar vota în vecii vecilor pe Florin Iordache nici la şefia unei scări de bloc. Afirmaţiile acestea despre noi, care ne-am luptat ani de zile cu Iordache şi Nicolicea, sunt ridicole. De altfel, Iordache a câştigat votul decisiv (185 din 240), deci în acest scenariu conspiraţionist la adresa USR, nu se înţelege de ce i-ar fi trebuit cele 21 ale noastre. Noi l-am votat pe domnul Augustin Zegrean la preşedinţia Consiliului Legislativ şi pe colegul nostru George Dircă la preşedinţia Secţiei de evidenţă a legislaţiei”, afirmă Drulă.
El spune că Dircă a fost votat de toate partidele, inclusiv de PNL (afirmat public) şi de PSD şi că USR nu a negociat această susţinere.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...