Liceul Teoretic ,,Ion Gh. Roșca” din Osica de Sus, pe harta culturală a Europei

Date:

Share post:

În perioada 18-24 septembrie 2017, Cluj-Napoca a devenit capitala teatrului tânăr, găzduind cea de-a opta ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Adolescenți – STAGE.

STAGE- International Youth Theater Festival a primit distincția EFFE LABEL- REMARKABLE FESTIVAL 2017-2018, o recunoaștere a valorii festivalului, oferită de către Asociația Festivalurilor Europene, care de peste 60 de ani reunește 100 de festivaluri din peste 60 de tari EFA este co-finanțată de Comisia Europeană iar distinctia este conferita festivalurilor care aduc contribuție în dezvoltarea și diseminrea valorilor culturale universale, schimburi de experiență și multiculturalitate. Este o distincție anuală, acordată celor mai relevante festivaluri din lume.Unicitatea distincției EFFE LABEL 2017-2018 vine din faptul că Festivalul Stage este un festival de teatru amator pentru adolescenți, fiind unicul festival de teatru amator premiat de EFA. Săptămâna trecută, scena din cadrul Cinema Dacia Cluj a găzduit 23 de trupe, din 9 țări, ajungându-se astfel la un număr de 325 de participanți, din care 117 internaționali.

La acest festival concurs, de mare anvergură, s-a calificat, în urma unei preselectii riguroase, trupa de teatru INSPIRA(r)T, de la Liceului Teoretic ,,Ion Gh. Roșca”, Osica de Sus. Elevii olteni, coordonați de doamna profesor  Cornelia Popa, au prezentat piesa ,,Lecția” de Eugen Ionescu – Distribuția : Marius Cătălin Dumitru – Profesorul, Maria Ioana Buleandră – Eleva, Georgeta Ion – Menajera, Lumini și sunet – Cristina Mihaela Joița, spectacol cu care au reușit să impresioneze publicul și, mai ales juriul,  obținând Premiul Intâi la secțiunea- Cea mai bună actriță în rol principal:Maria Ioana Buleandră. ,,Teatrul poate fi o alternativă excelentă la educația formală pentru că, dincolo de buna dispoziție și relaxare, teatrul intervine în formarea unui tânăr prin dezvoltarea imaginației, dezvoltarea atenției, a spiritului de observație, a comunicării și a spontaneității, creşterea nivelului de focalizare a atenţiei, extinderea volumului de memorare verbală şi vizuală, promptitudinea reacţiei, capacitatea de concentrare, creşterea abilităţii de a exprima propriile emoţii şi de autocontrol al reacţiilor “, a precizat profesorul  coordonator Cornelia Popa.

Premiul important obținut face cinste învățământului oltean și demonstrează încă o dată că la Osica de Sus educația se face cu multă dăruire, pasiune și profesionalism.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...