Liberalii și-au ales noul președinte al Organizației Persoanelor de Vârsta a Treia PNL

Date:

Share post:

Joi după amiază, într-una din sălile Complexului Turistic aflat pe DN 65 – în Slătioara care aparține omului de afaceri și liberal totodată, Gabriel Buliteanu a avut loc întâlnirea celor care fac parte din Organizația Județeană a PNL Olt, prilej cu care liberalii și-au ales noua structură de conducere a ,,seniorilor liberali din județ.

În această cursă internă au fost doi candidați, cunoscuți și apreciați prin activitățile lor profesionale dar și implicare în viața socială și comunitară a județului nostru.

Este vorba despre comisarul șef colonel în rezervă din cadrul Poliției rutiere, Ștefan Văduva dar și profesorul de sport, cunoscu antrenor, Gheorghe Iana. Pe lângă seniorii care au fost delegați să-și aleagă noua conducere au fost prezenți și liderii de la PNL Olt.

După ce au avut loc discursurile care au precedat momentului pentru care liberalii seniori s-au întâlnit a urmat votul final în urma căruia s-a ales noul președinte al Organizației Persoanelor de Vârsta a Treia PNL.

Așadar, în urma alegerilro s-a stabilit și câștigătorul, este vorba despre Ștefan Văduva care este de acum oficial noul președinte al Organizației Persoanelor de Vârsta a Treia PNL.

Acesta a declarat pentru media locală că va face tot ce este cu putință pentru ca lucrurile în PNL să meargă spre o direcție bună.

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...