Legea achiziţiilor publice a fost modificată de Senat. Pentru valorile mai mici de 1.000 de lei nu mai e necesară licitaţia

Date:

Share post:

Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de marţi, o propunere legislativă prin care se introduce un prag valoric sub care o autoritate poate achiziţiona direct produse, servicii sau lucrări, se renunţă la criteriul preţului cel mai scăzut şi se elimină obligativitatea utilizării sistemului electronic de achiziţii sub o anumită valoare estimată a achiziţiei.  Actul normativ va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.

Nota de adoptare tacită, pentru proiectul la care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 3 aprilie, a fost citită în plen de preşedintele de şedinţă, senatorul Adrian Ţuţuianu.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 98/2016 privind achiziţiile publice şi pentru completarea Legii nr.99/2016 privind achiziţiile sectoriale a fost iniţiată de un grup de parlamentari PSD, UDMR şi ALDE.

Prezenta propunere legislativă propune soluţii la problemele semnalate de autorităţi ale administraţiei publice, şi anume: definirea unui prag pentru achiziţii directe având în vedere nenumăratele situaţii imposibil de prevăzut la momentul stabilirii planului actual de achiziţii publice, cum ar fi defecţiuni minore la instalaţii, maşini, echipamente, mobilier„, explică iniţiatorii în expunerea de motive a actului normativ adoptat tacit marţi de Senat.

Potrivit proiectului de lege, „autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică decât 132.519 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 441.730 lei. În cazul în care valoarea estimată a achiziţiei este mai mică de 10.000 lei, fără TVA, autoritatea contractantă are dreptul de achiziţiona produsele, serviciile sau lucrările pe bază de document justificativ, fără utilizarea sistemului electronic de achiziţii publice„.

Referitor la determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, proiectul stipulează că „autoritatea contractantă are dreptul de a aplica unul dintre următoarele criterii de atribuire: cel mai bun raport calitate-preţ sau calitate-cost care se determină în baza unor factori de evaluare care includ aspecte calitative, de mediu şi/sau sociale şi criteriul rentabilităţii„.

În cazul în care valoarea estimată a achiziţiei directe este mai mică de 1.000 de lei fără TVA, autoritatea contractantă are dreptul de achiziţiona produsele, serviciile sau lucrările pe bază de document justificativ, fără utilizarea sistemului electronic de achiziţii publice„, se mai arată în proiectul de lege.

Sursa:stiripesurse.ro

 

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...