Ionuț Dima, alături de elevii din Coteana în prima zi de școală

Date:

Share post:

Primarul comunei Coteana, Ionuț Dima, a fost alături de elevii din localitate în prima zi de școală, oferindu-le câte un ghiozdan complet echipat. A devenit deja o tradiție ca autoritățile din Coteana să îi sprijine pe elevi și să fie alături de aceștia pe lungul drum al cunoașterii:
”Întoarcerea la școală este un motiv de sărbătoare, deoarece înseamnă un nou pas către un viitor minunat!
Orice început de an școlar înseamnă speranţe şi emoții atât pentru copiii care păşeşc timid, pentru prima dată, într-o sală de clasă, cât și pentru elevii care revin în mediul școlar familiar. În aceeași măsură, înseamnă speranţe şi emoții pentru părinţi și pentru dascăli.
Vreau să vă asigur în continuare pe toți, deopotrivă, de sprijinul meu necondiționat pentru că generațiile de azi sunt viitorul de mâine al nostru, al tuturor, și avem datoria faţă de voi, această generaţie, de a vă crea ambientul educaţional sigur pentru a vă forma.
Dragi elevi, și anul acesta v-am întâmpinat pe fiecare dintre voi cu ghiozdane și un minim de rechizite, de altfel o tradiție începută în urmă cu cinci ani și pe care vă asigur că o voi păstra și-n viitor. Meritați orice efort!
Vă urez un an școlar cu multe realizări și cu rezultate excepționale!” a declarat Dima.
spot_img

Related articles

CSM Slatina vs. Corvinul Hunedoara

Liga 2 Casa Pariurilor revine după pauza competițională pentru echipele naționale cu etapa numărul 14 a sezonului regular. În...

OLT. MULTE PRIMĂRII INTRĂ ÎN… FALIMENT!

Situația financiară a multor primării, în special la orașele mici, unde activitatea economică locală este aproape de "zero",...

TRIBUNALUL OLT TOLEREAZĂ… ABUZUL ANAF?!

După marele șoc suferit în perioada COVID-19, acum situația financiară microînterprinderilor din România este din nou pusă în...

Remember 20 noiembrie

Pe 20 noiembrie 284, Dioclețian este ales împărat roman. Va pune capăt crizei imperiale din secolul al...