Instructor auto din Olt, prins beat la volan

Date:

Share post:

Un instructor auto, în vârstă de 42 de ani, din orașul Balș, a fost prins beat la volan, miercuri dimineața, având în autoturism un elev pe care îl ducea să susțină proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere.

Bărbatul a fost oprit de poliție pe raza municipiului Slatina și testat cu aparatul alcooltest, iar acesta avea o alcoolemie de 0,53mg/l alcool pur în aerul expirat. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Cristian Grigorescu, în acest caz polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. „La data de 17 iulie , un bărbat, de 42 de ani, din orașul Balș, a fost depistat pe strada Silozului, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta este instructor auto, având în mașină un elev cu care se deplasa în vederea susținerii probei practice, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

 

spot_img

Related articles

Surorile gemene Kessler, vedete ale anilor ’60, au murit în aceeaşi zi, la vârsta de 89 de ani, prin sinucidere asistată

Surorile Kessler, celebrele dansatoare inseparabile din anii '50-'70, care au apărut în toate sălile de spectacol din Europa,...

Informare – SC OMV PETROM MARKETING SRL

Această informare este efectuată de SC OMV PETROM MARKETING SRL, cu sediul în Bucureşti, sectorul 1, Strada Coralilor,...

Informare – OMV PETROM MARKETING SRL

Această informare este efectuată de SC OMV PETROM MARKETING SRL, cu sediul în Bucureşti, sectorul 1, Strada Coralilor,...

Remember 18 noiembrie

Pe 18 noiembrie 401, vizigoții, conduși de Regele Alaric I, traversează Alpii și invadează nordul Italiei. Pe...