Începe consolidarea și restaurarea Bibliotecii „Virgil Carianopol” Caracal

Date:

Share post:

Marți, 13 martie, a fost finalizată procedura de achiziție publică, organizată pentru atribuirea contractului având ca obiect servicii de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul Restaurarea, consolidarea, echiparea și dotarea Bibliotecii Virgil Carianopol, în vederea valorificării durabile a patrimoniului cultural local. În atare condiții, în perioada următoare, urmează să se semneze contractul de lucrări cu ofertantul declarat câștigător.

Proiectul Restaurarea, consolidarea, echiparea și dotarea Bibliotecii Virgil Carianopol, în vederea valorificării durabile a patrimoniului cultural local” are fiinanţarea nerambursabilă, din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5, în valoare de 102 miliarde ROL și durata de realizare este de 33 de luni.

„În urma implementării proiectului, pe lângă secțiile „clasice” ale instituției, săli de lectură, secție pentru copii, secții pentru adulți, secție de carte în limbi străine, biblioteca va avea şi o ludotecă, un atelier de conservare a cărții şi o sală multimedia, iar în curtea interioară va fi amenajată o sală de spectacole. Modernizarea va permite de altfel și utilizare calculatoarelor prin intermediul programului Biblionet.”, se precizează pe site-ul oficial al Primăriei Caracal.

Ilie Bîzoi

 

 

 

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...