Încep exproprierile pe traseul Drumului Expres Craiova- Slatina-Pitești

Date:

Share post:

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a trimis notificări tuturor primăriilor din Olt pe raza cărora va trece șoseaua de mare viteză, informează Realitatea de Olt.

Trebuie identificați proprietarii loturilor de teren, astfel încât să poată fi demarată procedura de expropriere.

Proiectantul și constructorul Drumului Expres Craiova- Slatina-Pitești sunt chemați mâine la sediul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, să stabilească graficul lucrărilor care vor fi derulate în acest an. „Așteptăm ca anul acesta să intre în faza de proiectare, iar după ce o vor finaliza și ne vor trimite proiectul la avizat așteptăm să intre în faza de execuție și să respecte graficul”, a explicat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Reprezentanții instituției se angajează să facă la timp exproprierile, astfel încât până la finalul anului terenurile să fie eliberate, iar construcția șoselei să poată să înceapă fără impedimente. „În paralel se demarează exproprierile. Știm care este coridorul, am declanșat deja procedura de expropriere, am notificat primăriile”, a mai precizat reprezentantul CNAIR.

Primarul orașului Piatra- Olt, Tudor Udrescu, a confirmat că a primit un document în acest sens și a demarat procedurile de identificare a proprietarilor. „Într-adevăr, am primit o adresă, iar în ceastă perioadă solicităm de la Oficiul de Cadastru date exacte referitoare la proprietarii terenurilor vizate de expropriere”, a explicat edilul din Piatra-Olt.

Sursa: realitatea.net

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...