VIDEO. Acoperișul unui bloc din Slatina a luat foc

Date:

Share post:

Acoperișul unui bloc de pe Bulevardul „Nicolae Titulescu” din Slatina a luat foc sâmbătă seara, 7 mai. Peste 35 de pompieri au acționat pentru stingerea focului, suprafața afectată fiind de aproximativ 300 de metri pătrați.

Potrivit ISU Olt, au fost evacuate 16 persoane. O persoană cu afecțiuni medicale preexistente a fost transportată la UPU Slatina.

„În total, peste 35 de pompieri au intervenit, cu autospeciale pentru intervenție la înălțime, autospeciale de stingere, autospeciale pentru primă intervenție și echipaje de prim ajutor și descarcerare. Concomitent cu operațiunea de stingere a incendiului, au fost formate echipe de căutare-salvare, care au sprijinit evacuarea persoanelor aflate în apartamente.
16 persoane au fost evacuate în urma evenimentului, iar o femeie, cunoscută cu afecțiuni medicale, a fost transportată de echipajele medicale la UPU Slatina, conștientă, cu atac de panică”, au transmis reprezentanții ISU Olt.

Au acționat echipaje de la Detașamentul Slatina, Detașamentul Caracal, Stația Scornicești și de la Serviciul Privat pentru Situații de Urgență Rivergate, cu patru autospeciale pentru intervenție la înălțime, echipaje de stingere, SMURD, descarcerare.

ISU Olt a stabilit de ce a luat foc acoperișul

Reprezentanții ISU Olt au anunțat că incendiul de la acoperișul blocului de pe Bulevardul Nicolae Titulescu Slatina a izbucnit din cauza folosirii unei lămpi cu combustibil gazos, fără respectarea normelor.

„Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost folosirea unei lămpi cu combustibil gazos, fără respectarea normelor, pe timpul unor lucrări de refacere a hidroizolației acoperișului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.

Muncitorii nu se mai aflau în mansarda blocului atunci când a izbucnit focul.

 

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...