Gheorghe Dincă, mieluşel după gratii

Date:

Share post:

Răsturnare de situaţie în privinţa comportamentului pe care Gheorghe Dincă îl are în puşcările. Se pare că celula criminalului a fost verificată de mai multe ori. Acesta pare să se fi transformat complet după ce dosarul a fost trimis în judecată şi este vizat de opt capete de acuzare.

Gheorghe Dincă pare să se fi transformat într-un mieluşel după ce a fost trimis în judecată luna aceasta, cu opt capete de acuzare pentru săvârșirea următoarele infracțiuni: trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracţiuni, omor calificat (două infracțiuni), şi profanarea de cadavre sau morminte(două infracţiuni). Recent, au apărut noi detalii cu privire la comportamentul actual al monstrului din Caracal!

Gheorghe Dincă, un mieluşel în spatele gratiilor

Criminalul se află acum în arestul Central al Poliției Capitalei și este foarte distant cu ceilalți colegi de celulă, continuând să trăiască după propriile legi de supraviețuire. Deși în trecut avea diverse pretenții, fie referitoare la colegii de celulă, fie la mâncarea pe care o primea la penitenciar, acum bărbatul se comportă mai mult decât exemplar.

„Dincă e un monument de indiferență, e ca o piatră în care poți să dai gaură și nu curge nimic. Pare că nimic nu poate să-l miște pe acest om, nimic nu i se citește pe chip. Oricum, cât a fost în arest, celula i-a fost verificată de șase-șapte ori atât în prezența lui, cât și în lipsă, în razii inopinate. Am fi descoperit anumite indicii”, au declarat surse judiciare, potrivit Libertatea.ro.

Gheorghe Dincă este acum coleg de celulă cu un bărbat care este condamnat pentru tâlhărie și trafic de droguri. Oricâte declarații îngrozitoare s-ar auzi în spațiul public despre Dincă, bărbatul este un mielușel în spatele gratiilor, comportamentul lui fiind extrem de interiorizat, dus până la însingurare. Este rece și distant cu ceilalți deținuți, și, cel mai important, este respectuos cu gardienii, mai spune publicaţia citată, potrivit capital.ro.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...