FOTO. Hoțul care a băgat spaima în Cartierul „Eugen Ionescu” din Slatina, prins. Ce spune șeful Poliției Slatina

Date:

Share post:

Hoțul care a dat mai multe spargeri în Cartierul „Eugen Ionescu” din Slatina, la finalul săptămânii trecute, a fost prins joi, 27 august. Acesta se întorsese în Cartierul „Eugen Ionescu”, fiind prins chiar de unul dintre păgubiți, care l-a identificat și l-a predat polițiștilor.

Acesta a fost audiat și a recunoscut toate furturile pe care le-a făcut în cartierul slătinean. O parte din bunuri au fost deja recuperate. De exemplu, două biciclete au fost recuperate de la un centru de fier vechi din Slatina, acestea fiind vândute cu doar 150 de lei bucata.

Șeful Poliției Municipiului Slatina, comisarul șef de poliție Victor Vladu, a precizat că suspectul se află în continuare la audieri.

„Se efectuează cercetări, momentan administrăm probatoriu, după care, împreună cu procurorul de caz, vom dispune măsuri. Facem verificări, este un singur suspect. Multe din bunuri au fost recuperate, recuperăm în continuare”, a spus comisarul șef de poliție Victor Vladu.

Potrivit unor surse, hoțul este recidivist și ar avea până acum 11 ani de pușcărie, majoritatea infracțiunile pentru care a fost pedepsit fiind de furt.

 

 

 

 

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...