Focarul COVID-19 de la fabrica din Slatina se extinde

Date:

Share post:

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului sunt 112 îmbolnăviri. Astfel, în această raportare au fost prinse cele trei cazuri de pe Secția de Chirurgie Plastică a Spitalului Slatina, primul pacient confirmat pozitiv care a prezentat simptome fiind raportat cu o zi înainte.

Sunt trei cazuri noi, iar potrivit unor surse toate au legătură cu focarul de la fabrica Delta Aluminiu din Slatina, unde mai mulți angajați, cinci cetățeni turci, dar și contacți ai acestora, printre care și o angajată de la DSP Olt, sunt infectați cu COVID-19.

Conform unui comunicat remis de Prefectura Olt, luni, 8 iunie, situația epidemiologică la nivelul județului Olt se prezintă astfel:

-Număr persoane confirmate pozitiv Covid-19 de la începutul pandemiei: 112;

– Număr persoane vindecate Covid-19 de la începutul pandemiei: 71;

– Număr persoane internate confirmate Covid-19: 38;

– Număr persoane izolate la domiciliu: 2711;

– Număr persoane aflate în carantină instituționalizată: 15;

– Număr total de probe recoltate Covid-19 de la începutul pandemiei: 2942;

– Numărul total de decese Covid-19 de la începutul pandemiei: 3.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...